Tag Archives: scutire impozit programatori

Extinderea scutirii de impozit pe venit pentru programatori [in Romania]

Guvernul României a modificat printr-un ordin emis de miniştrii societăţii informaţionale, muncii şi finanţelor, publicat marţi în Monitorul Oficial, lista criteriilor de eligibilitate pentru scutirea de impozit pe venit acordată programatorilor, ceea ce va face ca numărul de softşti care beneficiază de această facilitate să fie mai mare cu câteva mii, potrivit unor estimăril ale industriei de software.

Noua prevedere este cuprinsa in Ordinul MFP nr. 1479/2013, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 575 din 10 septembrie 2013 si care a intrat in vigoare la aceeasi data.

 

Una dintre cele mai importante modificări este creşterea de la şase la 14 a numărului de specializări universitare acceptate pentru ca statul să acorde scutirea de impozit pe venit. Spre exemplu, faţă de anul 2004, de acum înainte programatorii care au absolvit universităţi cu specializarea fizică informatică sau chimie informatică vor avea acces la scutirea de impozitul pe venit.

Este o modificare binevenită, care consfinţeşte o stare de fapt: că în industria de software lucrau şi oameni cu alte specializări universitare decât cele incluse în varianta iniţială a ordinului. Este un semnal bun pentru alte companii care vor să deschidă în România centre de cercetare & dezvoltare, de programare”, a declarat pentru ZF Andrei Pitiş, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).

Potrivit estimărilor lui Pitiş, în prezent circa 20.000-30.000 de programatori beneficiază de scutirea de impozit pe venit introdusă în anul 2004, iar odată cu noile prevederi ale ordinului, alte câteva mii de softişti vor deveni eligibili să aplice pentru facilitatea fiscală.

În România şi-au deschis centre de dezvoltare software unele dintre cele mai mari companii de profil din lume, de la Oracle până la IBM sau HP, dar şi multe companii mai mici.

În anul 2004, când a fost introdusă această scutire de impozit, facilitatea era acordată doar programatorilor abolvenţi ai unei facultăţi cu una dintre următoarele şase specializări: Automatică şi informatică industrială; Calculatoare, Inginerie electrică şi calculatoare; Electronică, Electronică aplicată, Electronică şi telecomunicaţii, Comunicaţii; Matematică, Matematică informatică; Informatică, Informatică economică, Informatică aplicată; Cibernetică şi informatică economică, Cibernetică şi previziune economică, Contabilitate şi informatică de gestiune.

Noua variantă a ordinului măreşte lista specializărilor eligibile pentru scutirea de impozit la 14, respectiv:  Automatică şi informatica industrială; Calculatoare, Inginerie electrică şi calculatoare; Electronică, Electronică aplicată, Electronică şi telecomunicaţii, Comunicaţii; Matematică, Matematică informatică; Informatică, Informatică economică, Informatică aplicată; Cibernetică şi informatică economică, Cibernetică şi previziune economică, Statistica şi previziune economică, Contabilitate şi informatică de gestiune; Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, Ingineria informaţiei,  Tehnologia informaţiei; Informatică industrială, Informatică aplicată în ingineria electrică, Informatică aplicată în ingineria materialelor, Matematică şi informatică aplicată în inginerie; Cibernetică economică; Fizică informatică; Chimie informatică; Automatică  şi  informatică  aplicată,  Echipamente  pentru  modelare,  simulare  şi  conducere informatizată a acţiunilor de luptă, Ingineria sistemelor multimedia; Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii, Telecomenzi şi electronică în transporturi; Transmisiuni, Echipamente şi sisteme electronice militare.

Faţă de reglementările anterioare privind activitatea de creaţie de programe pentru calculator (respectiv Ordinul nr. 250/189/748/2004), prin acest ordin se actualizează şi codurile CAEN pentru operatorii economici al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209) şi persoane juridice române de drept public ai căror angajaţi beneficiază de scutire de impozit pe venit conform art. 55 alin. (4) lit. l) Cod fiscal, potrivit datelor furnizate de compania de consultanţă fiscală Tax & Business Solutions. De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, “scutirea de impozit se acordă indiferent de momentul angajării persoanei care beneficiază de scutire şi fără a fi condiţionată de contribuţia acesteia la realizarea plafonului minim de venit (10.000 dolari SUA).”

Sursa: http://www.zf.ro/business-hi-tech/guvernul-modifica-facilitatile-fiscale-acordate-programatorilor-alte-cateva-mii-de-softisti-vor-beneficia-de-scutirea-de-impozitul-pe-venit-11315326

P.S. O singura precizare, din cate stiu eu o prima varianta a aceste scutiri de impozit exista inca din 2001, nu doar din 2004 cum se precizeaza in articol. Posibil ca in 2004 sa se fi facut o alta modificare a legislatiei.

Istoria IT in Romania. Partea a 3-a. Noul val (2000-2004)

Dupa partea intai si partea a doua urmeaza, ati ghicit, partea a treia din Istoria IT in Romania dupa 1990, care acopera perioada 2000-2004 si vorbeste despre noul val de firme de software aparut in aceasti ani, precum si alte evenimente importante pentru industrie.

Odata cu inceputul anului 2000 s-a produs o schimbare in piata de software din Romania. Din nimic au inceput sa apara mici firme de software ca ciupercile dupa ploaie. Mare parte erau startup-uri facute de mici firme de dezvoltare din occident sau chiar parteneriate dintre persoane particulare din strainatate din Romania, cu experienta in IT la acea data, care anticipau potentialul pietei. Tinta firmelor au fost orasele universitare, cu predilectie Bucuresti si Cluj.

Erau anii in care dezvoltarea web lua amploare. Perioada in care se trecea de la site-uri statice, cu design primitiv la siteuri dinamice, bazate pe mici CSM-uri, la aplicatii care transpuneau pe web parte din business-ul companiilor (CRM, ERP, …). Tehnologiile java devenisera relativ mature, asa ca multe firme mici se orientau spre aceste tehnologii. Apar primele frameworkuri pe tehnologii java. De asemenea, Microsoft lanseaza prima versiune a platformei .Net, care ofera dezvoltatorilor pe aceste tehnologii un avantaj in viteza si usurinta de a livra aplicatii, in special cele cu interfata web.

Dupa un inceput fulminant, crah-ul bursier al .com-urilor din februarie 2001 urmat de evenimentele din 11 Septembrie 2001 din State au temperat avantul, in anii 2002-2003 aparand chiar o perioada de scadere a cererii in piata.

Firmele infiintate in aceasta perioada au pus bazele industriei de software asa cum o cunoastem noi azi, nu atat prin nume sonore, dar prin multitudinea lor. Din Cluj amintesc Bluedge, Montran, iQuest. In Bucuresti sunt nenumarate. Multe din firmele lansate in aceasta perioada s-au dezvoltat frumos in urmatorii 5-10 ani, ajungand la peste 100 de angajati, altele au fost preluate de firme din afara care si-au facut intrarea pe piata din Romania pe la mijlocul sau spre sfarsitul deceniului trecut.

Piata guvernamentala a devenit importanta prin amploarea si natura contractelor (cererea de sisteme integrate devenea semnificativa). Inceputul anilor 2000 a facut si industria telecom profitabila, cu o crestere spectaculoasa a numarului de abonati, ducand la o crestere de servicii IT si in aceasta zona. Dezvoltarea domeniilor bancar, asigurari, petrolier, auto si altele au dus de asemenea la o crestere aferenta a business-ului IT.

Piata muncii a avut o crestere spectaculoasa, in mod special in 2000 si 2001. Acestia au fost primii ani in care ponderea absolventilor de profil care ramaneau in tara era mai mare decat cea a celor care plecau in strainatate. Piata interna devenea mai mare decat piata ‘de export’ de specialisti software, cu toate ca salariul mediu in industrie in anul 2001 era in jurul valorii de 3-400 de euro.

In acele vremuri (guvernarea PSD /Adrian Nastase) Romania incepuse sa aiba crestere economica dupa perioada de restructurari 1996-1999, dar impozitarea salariilor pentru angajat era de pana la 40%. Un moment important pentru salariile din software (in mare parte la negru la acel moment) a fost decizia de scutire de impozit de pana la 40%, luata in 2001. In scurt timp aceasta a dus la o “albire” a salariilor, combinata si cu nevoia de credite tot mai mare a populatiei, facand Romania o piata cu adevarat atractiva pentru investitii in software.

Internetul a devenit accesibil si in mediul domestic tot prin dial-up. Inca din 2001-2002 apar primele variante de internet mobil (GPRS, la viteze ce au inceput de la 32kbps), dar aceesibil mult timp doar partial in marile orase si total prohibitiva din punct de vedere a pretului.

Un moment de referinta a fost anul 2003, cand Microsoft a cumparat Gecad – firma romaneasca de solutii de securitate – pentru suma de 20 de milioane $, ceea ce a facut mare valva in presa din Romania atunci si a deschis ochii si altor giganti IT asupra potentialului software al romanilor, cum vom afla din viitorul episod – Istoria IT in Romania. Partea a 4-a. Cresterea si globalizarea (2005-2008).