Tag Archives: Ray Tomlinson

Inventatorul e-mailului a murit la vârsta de 74 de ani

Ray Tomlinson, programator pionier în tehonologia reţelelor de internet, creditat pentru inventarea conceptului şi software-ului de „e-mail”, după ce a avut ideea de a transmite mesajele electronice de la o reţea către alta în 1971, a murit, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, după un atac de cord.

Printre invenţiile lui Ray Tomlinson se numără utilizarea inovatoare a simbolului „@” într-o adresă de e-mail. Ray Tomlinson a trimis ceea ce acum este considerat primul e-mail, în timp ce îşi practica profesia de inginer în Boston, la compania de cercetare Bolt, Beranek and Newman. Firma a jucat un rol substanţial în dezvoltarea versiunii iniţiale a reţelei de internet, variantă intitulată „Arpanet”, potrivit BBC.

Totuşi, Tomlinson a declarat ulterior că nu îşi aminteşte cu exactitate care a fost primul mesaj text pe care l-a trimis prin e-mail, precizând că este „complet irelevant”.

e-mail-b

„Opera” lui a fost recunoscută de colegii săi specialişti în informatică abia în 2012, când acesta a fost omagiat prin includerea în rândul celebrităţilor din domeniu, în „Internet Hall of Fame”.

„Pentru o invenţie imprevizibilă care a spulberat universul tehnologiei, descrierea pe care Tomlinson o face primului mesaj text trimis prin e-mail în timpul unui interviu acordat în 2009 pare un anticlimax: «De fiecare dată când testezi o invenţie trebuie să generezi o frântură de text. Puteam doar să-mi las degetele să alunece pe tastatură sau să tastez un pasaj introductiv din cuvântarea de la Gettysburg a preşedintelui Lincoln sau mai ştiu eu ce altceva – tehnic, primul e-mail este complet irelevant, aşa încât nu trebuie să fie cu obstinaţie păstrat în memoria colectivă»”, povesteşte Dave Lee, reporter specialist în tehnologie pentru BBC America de Nord, referindu-se la Ray Tomlinson.

sursa: ZF

Greii internetului au propriul HALL of FAME – preluare

Articol din Capital:

Internetul are acum propriul Hall of Fame, în care sunt prezenţi vizionarii care i-au influenţat dezvoltarea în primele sale stadii.

33 de grei ai internetului se află în Hall of Fame-ul inaugurat la Geneva (Elveţia), iar printre aceştia se numără fostul vice-preşedinte american, Al Gore (foto), Craig Newmark, fondatorul Craiglist şi Ray Tomlinson, inventatorul e-mail-ului şi al semnului “@”.

Printre vizionarii internetului se mai numără şi Robert Kahn, co-inventatorul TCP/IP, fondatorul programului DARPA şi unul dintre “Părinţii Internetului”, alături de Vinton Cerf, partenerul său de afaceri.

Şi Mitchell Baker, fondatoarea Mozilla Foundation şi responsabilă de legitimizarea aplicaţiilor Open Source de pe Internet a fost inclusă în Hall of Fame.Phil Zimmerman a pus bazele controlului individual asupra datelor private din mediul online. Acesta a realizat programul PGP (Pretty Good Privacy), care a devenit în scurt timp cel mai popular program de această natură.

Tim Berners-Lee este inventatorul World Wide Web, apărut în 1989, iar Linus Torvalds – şi el prezent în Hall of Fame – este cel care a realizat sistemul de operare Linux.