Tag Archives: dezvoltare software

Pălmași software

Da, palmasi software. Asa ii caracterizeaza pe dezvoltatorii de software din Romania domnul George Buhnici, reporter ProTV, la evenimentul ZF Mobilio-Apps & Business Forum, un eveniment care are drept temă centrală evoluţia pieţei locale de aplicaţii pe mobil şi modalităţile prin care dezvoltatorii locali pot profita de oportunităţile create de explozia vânzărilor de mobile inteligente organizat de ZF ieri in Bucuresti, preluat intr-un articol din ZF.

Auzindu-l, fac analogia cu Larry Ellison, CEO-ul Oracle, adresandu-se absolventilor de la Yale in celebrul discurs (neterminat) din care citez:

“Dacă mă uit la voi nu văd nici un viitor fericit, nu văd nici un director proeminent. Acum sigur sunteţi bulversaţi. Asta e normal. Totuşi, vă puteti întreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am terminat facultatea ca să vă judec pe voi, studenţii celei mai renumite facultăţi? Staţi să vă explic.

Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am căzut la facultate şi voi nu.

……

O să aibă lumea nevoie şi de salahori ca voi. O să aveţi nevoie de cunoştinţe, de programare la terapie la un psiholog. Fiindcă voi n-aţi căzut la facultate n-o să fiţi niciodată printre primii 10 cei mai bogaţi oameni de pe pământ.”

Gasiti tot “discursul” aici.

Si totusi, Larry Ellison de Romania (aka George Buhnici) are pe undeva dreptate cu chestia asta cu palmasii. Dar nu e vina lor, a dezvoltatorilor. Nici macar a managerilor lor directi. Ci e vina guvernantilor, a globalizarii, a multinationalelor si a istoriei.

Eu aveam o alta vorba pe acelasi subiect: “in Romania producem busteni software” pe care ii exportam, prin analogie cu industria de defrisari din Romania, daca o pot numi asa, ca de exploatare a lemnului e prea mult spus.

Sa vedem mai in detaliu despre ce e vorba.

Nu vreau sa merg in urma mai mult de 15 ani, cand diferentele dintre salariile din industria de software occidentala si cele de la noi erau 10:1 cel putin. Evident, in acel moment, nu exista propriu-zis o piata de software in Romania, cum exista si o neincredere mare in viitorul acestei tari.

Cresterea

La inceputul anilor 2000, Romania a devenit insa o piata atractiva pentru investitiile in software, mai intai pentru firme relativ micute din State, Germania si alte tari din Europa. Aceste firme au adus in Romania proiecte de dezvoltare si de integrare, mai mici sau mai mari, in functie de dimensiunile firmelor, de clienti si de domeniul de business caruia ii erau adresate. Era perioada in care tehnologiile de dezvoltare se maturizasera (atat in zona Java, dar si .Net sau php). Clientii construiau sisteme de la zero sau migrau sisteme foarte vechi pe tehnologii actuale. Era perioada romantica a dezvoltarii de software in Romania.

In zona de vest a tarii firmele micute au adoptat o politica de outsourcing, dar si acolo, in multe cazuri  responabilitatea livrarii unei solutii functionale end to end revenea tot firmei romanesti.

Putine firme au avut forta financiara sau viziunea sa creeze produse. Gecad, Softwin/Bitdefender, Siveco, Transart, TotalSoft sunt cateva dintre firmele care au construit cateva produse, cateva branduri de valoare in industria software globala sau macar regionala.

Salariile erau mici comparabil cu cele din occident si se mentineau insa destul de jos, cel putin pana in anul 2005-2006, cand s-a terminat aceasta faza.

Globalizarea

Odata cu manifestarea globalizarii si in domeniul dezvoltarii de software si sesizarea oportunitatii pietei numita Romania, marile corporatii au deschis centre globale de mari dimensiuni la noi. A inceput cu Oracle in 2004, urmata de IBM in 2005, apoi HP, Microsoft, Ericsson, SAP, Huawei si multi altii pe care nu-i mai mentionez.

Au intrat in piata cu salarii peste medie, pe de o parte atragand personalul bine pregatit de la firmele mai mici si in acelasi timp punand presiune pe piata muncii. Era perioada in care se cautau programatori in draci, salariile cresteau cu 20-30% de la an la an, se angajau si absolventi de facultati nontehnice, dar care aveau ceva tangente cu programarea.

Autoritatile s-au bucurat de aceasta deschidere si n-au ratat nici o ocazie sa taie panglici sau sa faca poze cu oficiali ai marilor multinationale din domeniu veniti la Bucuresti sa negocieze contracte avantajoase in schimbul sutelor sau miilor de locuri de munca oferite.

Numai ca, surpriza! La scurt timp s-a dovedit ca centrele de dezvoltare erau mai mult de suport, ca R&D-ul insemna defecte si tichete. Proiectele de dezvoltare, unde mai era vorba de asa ceva, aveau in vedere crearea de tool-uri pentru clienti interni, iar in alte cazuri, dezvoltarea era parte a unor contracte globale de managed services, care impuneau folosirea unor tool-uri si metolologii specifice clientului sau industriei, total depasite, contraproductive si care impiedicau sub toate formele inovatia.

Externalizarea serviciilor spre Romania a continuat si in alte domenii: call center, in special pentru limbi europene mai putin cunoscute, business processes s.a.m.d.

De ce nu si dezvoltarea software? De ce nu designul si arhitectura? De ce nu dezvoltarea de produse pe care aceste nume grele le au? Pentru ca acestea sunt esenta unei companii de software, iar Romania e considerata o piata prea riscanta pentru acest tip de activitati. Pentru ca cineva trebuie sa faca si munca de jos.

Pozitia geo-politica ne recomanda pentru centru de suport in partea asta de lume: tara ieftina, parte a UE, relativ sigura, pe fusul orar european, cu competente foarte bune in domeniu, cu facilitati pentru angajatii din IT, cu populatie vorbitoare de limba engleza. Ce-ti poti dori mai mult daca esti multinationala?

In perioada in care businessul centrelor inflorea, spre sfarsitul anului 2008, a venit criza economica. Firmele autohtone si cele mici au fost puternic lovite, unele dintre ele recurgand chiar la reduceri de personal. Multinationalele, pe de alta parte, beneficiind de sume mari de bani si cu planuri de business pe durata indelungata, care le ofereau cost saving-uri uriase prin mutarea operatiunilor din tari scumpe (Irlanda, UK, Franta, Germania…) prosperau si isi consolidau operatiunile in Romania. Anul acesta din nou cateva firme mari si-au anuntat din nou planuri de extindere: HP, Dell, ..

Exista doar cateva exceptii notabile la aceasta regula: Adobe, Nokia la Cluj (cu un mic nucleu de software development), Amazon la Iasi si mai nou Intel la Bucuresti. Dar acestea sunt aproape picaturi intr-un ocean al centrelor globale de (dezvoltare si) suport.

Astfel s-a ajuns ca o industrie de dezvoltare software micuta dar sanatoasa cum aveam in 2004 sa se transforme peste numai cativa ani intr-o monstruoasa industrie de mentenanta, in India Europei cum ii spun unii colegi din domeniu. Si asta in situatia in care calitatea dezvoltatorilor software din Romania este mult peste media europeana (fapt atestat de statisticile Brainbench sau de testele de certificare Java/Microsoft).

In cazul asta, se pare ca are dreptate ziaristul de la PRO TV. Suntem palmasi software, sau salahori cum ne numea celalalt onorabil.

Sa incheiem totusi intr-o nota mai vesela. Daca esti palmas, dupa ce lucrezi la munca de jos, trebuie musai sa te odihnesti. Asta cu palmasii ne duce cu gandul la un celebru tablou al unui pictor roman: “Cosași odihnindu-se“.

Cosasi odihnindu-se

De la “Cosasi odihnindu-se” pana la “Programatori odihnindu-se” nu mai e decat un pas. Sper ca observati asemanarile.

Programatori odihnindu-se
Programatori odihnindu-se
Programatori odihnindu-se

IT sau software?

De la bun inceput vreau sa fac distinctia intre IT si software / dezvoltare software, fapt pentru care apelez la cateva definitii.

Conform Wikipedia, “IT (Information, Tehnology) este tehnologia necesara pentru prelucrarea (procurarea, procesarea, stocarea, convertirea si transmiterea) informatiei, în particular prin folosirea computerelor (calculatoarelor electronice)”.

Acum definitia pentru software, in engleza: “Computer software or just software, is a collection of computer programs and related data that provides the instructions for telling a computer what to do and how to do it. Software refers to one or more computer programs and data held in the storage of the computer for some purposes. In other words, software is a set of programs, procedures, algorithms and its documentation concerned with the operation of a data processing system.”

Prin urmare dezvoltarea software este activitatea care are ca scop producerea de computer software.

Extrapoland din definitii, IT este un domeniu mai larg decat software-ul. Software-ul se imparte si el in produse (software pentru utilizare multipla pe baza de licenta comerciala sau freeware/shareware) si software dedicat/custom.
IT-ul inglobeaza hardware, retelele de calculatoare, software freeware, software COTS (commercial off the shelf ), sisteme complexe obtinute prin integrarea celor de mai jos si nu in ultimul rand software-ul custom.

Ma vad nevoit sa fac aceasta clarificare pentru ca multa lume percepe termenii IT sau software ca fiind echivalenti. Si ma refer aici la multa lume care e utilizator de calculator. Chiar si multe publicatii generaliste care eu si rubrica de  IT sau “IT & Media” cum se mai poarta fac aceeasi greseala.

De exemplu, orice companie care foloseste o retea de calculatoare are un departament de IT (o persoana in altima instanta) care se ocupa de administrarea retelei, a conexiunii la internet, a serverului de web (daca e cazul), de configurarea serverului de mail, de securitate, de instalarea si configurarea de software pe statiile de lucru si pe server. Aceasta activitate nu e software development. Acele companii nu fac software si nu sunt companii de software.

Despre ce e si ce face o companie de software, in posturile ce urmeaza.

On air

Multe schimbari majore s-au intamplat in Romania in ultimii 22 de ani. Mare parte dintre ele de trista amintire, de gen privatizarari subevaluate, ramuri economice falimentate. Exista totusi un domeniu care a crescut spectaculos. Unii zic ca e o mina de aur pentru Romania. Altii zic ca e adevaratul brand de tara al Romaniei, pentru care suntem recunoscuti peste hotare (fara campanii in media straina). Eu ii spun doar industria de software.

Programat in Romania e un blog care prezinta evolutia spectaculoasa a industriei de dezvoltare software in Romania, corelata cu evolutiile internationale din perspectivele tehnologiilor, pietelor, marilor companii si ale tendintelor. Isi propune sa discute despre oportunitati si amentintati, despre perspective. Abordeaza tangential si domenii conexe gen industria hardware sau telecomunicatii, oferind astfel o imagine de ansamblu a pietei IT & C romanesti.

Industria a plecat de la cateva sute/mii de angajati in 1990, ajungand la peste 100.000 in 2012, la care ar mai trebui sa adaugam inca zeci de mii plecati sa lucreze in strainatate (temporar sau permanent).

A ajuns industria de software in cel mai bun punct posibil? Eu zic ca nu, dar vom vedea mai in detaliu de-a lungul blogului. Putea sa mearga mai rau? Cu siguranta. Putea sa mearga mai bine? Da, cu mai multa viziune din partea politicienilor, prin programe coerente de spijin.

De ce despre industria de software? Am mai multe motive, printre care mentionez:

  • Pentru ca e putin reprezentata pe bloguri si in media, comparativ cu piata de hardware, de gadget-uri, de produse software
  • Pentru ca in media si in constiinta publica exista o mare confuzie intre IT, dezvoltare de software, informatica, hardware si mai nou gadget-uri
  • Pentru ca am legatura directa cu acest domeniu, putand oferi o imagine mai din interior
  • Nu in ultimul rand pentru ca imi place sa scriu despre asta.