Tag Archives: Apple

Fiscalitate IT

În inima Dublinului, capitala Irlandei, giganţii mondiali din IT se întrec în clădiri impunătoare, locuri de unde îşi coordonează o bună parte din operaţiuni, scrie Bloomberg BusinessWeek.

De ce iubesc companiile din IT oraşul irlandez? Răspunsul e simplu şi vine din partea sistemului fiscal, care prevede un impozit de 12,5% pe profit pentru companii.

Google, Facebook, Yahoo sau Linkedin sunt doar câţiva din jucătorii mondiali din industria IT care au sedii în Dublin.

Comparativ cu nivelul de impozitare din Irlanda, în SUA taxa pe profit ajunge până la 35% în timp ce în Franţa e de 33% iar în Anglia de 24%.

Anul trecut, Apple, Cisco Systems, DropBox şi alte companii străine, sprijinite de agenţia guvernamentală responsabilă de dezvoltarea industrială în Irlanda, IDA Ireland au anunţat 12.722 locuri noi de muncă. Cu toate acestea, multe dintre joburile din IT sunt ocupate de expaţi.

Agenţia oferă subvenţii şi ajută companiile să-şi găsească sedii şi să respecte condiţiile impuse de autorităţile de supraveghere. Sectorul IT din Irlanda a contribuit la creşterea exportului de bunuri şi servicii în 2012 la 170.6 miliarde de euro, cu 9,1% mai mult decât în 2007.

Comisia Europeană estimează o creştere economică de 1,1% pentru Irlanda pentru acest an, procent ce o clasează pe locul trei între ţările zonei euro.

În afara graniţelor Dublinului, economia nu dă aceleaşi semne pozitive de revenire. Peste 170.000 de oameni şi-au pierdut slujbele, aproape 7% din forţa totală de muncă din 2007 iar salariu mediu săptămânal a scăzut la 695 euro în 2012 de la 720 de euro în 2008, potrivit datelor statistice naţionale. Vânzările din retail, preţurile caselor, cu 50% mai mici faţă de nivelul din 2007, continuă să scadă iar guvernul plănuieşte încă doi an de austeritate.

 

Sursa: http://www.zf.ro/business-international/de-ce-iubesc-gigantii-din-it-dublinul-10740195

Dau un regat pentru un cal.culator

Iata ca tot domeniul tehnologiilor IT, care a revolutionat atatea alte domenii de business, revolutioneaza si domeniul finantelor – ne invata cum sa facem profit de 1000 de ori (sau 100.000% pentru impatimitii finantelor) intr-un interval de 37 de ani.

Reteta, urmata de cineva acum 37 de ani, in 1976:

1. Se cumpara un calculator Apple 1 cu echivalentul a aproximativ  500 EURO.

2. Recomandare: se foloseste putin, dupa care se incuie in dulap.

3. Dupa 37 de ani se vinde la o licitatie cu peste 500.000 Euro.

Daca nu credeti in scuccesul actiunii, ne sta marturie urmatorul articol din Capital:

516.000 euro la o licitaţie organizată sâmbătă în Germania. Calculatorul Apple I este unul din cele şase din lume care continuă să funcţioneze, relatează agenţia Belga.

El a fost vândut unui cumpărător anonim din Asia, a declarat casa de licitaţii Breker din Koln, care a mai vândut anul trecut un Apple I cu 490.000 euro.

Apple I a fost asamblat de co-fondatorii firmei, Steve Jobs şi Steve Wozniak, în garajul părinţilor lui Jobs. Nu avea nici monitor, nici tastatură, ci numai circuitul suport principal al elementelor esenţiale ale calculatorului.

Pe calculatorul vândut sâmbătă se află semnătura lui Steve Wozniak, aparatul fiind însoţit de o documentaţie alcătuită de Steve Jobs. Preţul cu care se vindea în 1976 era echivalentul a 515 euro.

P.S. Deja incepe sa-mi para rau ca mi-am vandut Pentrium 1 acum 15 ani pentru a putea face upgrade.

Remember. Evolutia companiilor de tehnologie in ultimii 13 ani

Un articol de pe Techcrunch.com preluat de Wall-Street.ro ne reaminteste evolutia spectaculoasa, sa nu zic dramatica a celor mai mari companii de tehnologie din lume pe bursele internationale in ultimii 13 ani. Aparent singurul castigator (detasat) a fost Apple, in timp ce marii  perdanti au fost: Sun Microsystems, AOL, Nokia, Yahoo, Dell, Microsoft (a scazut de vreo 6 ori), urmati la mai mare distanta de Oracle, Cisco, care s-au desumflat de numai 2-3 ori.

Sa nu uitam ca in anul 1999 lumea era in plina bula IT/dot com, dar totusi, in 10 ani ierarhia companiilor de tehnologie dpdv al valorii s-a schimbat total.

In 1999, valoarea de piata a Microsoft era dubla fata de Exxon. Cisco era a treia cea mai valoroasa companie din lume in acea perioada, cu o capitalizare de peste 350 mld. $. Astazi, cota de piata a companiilor numite mai sus este de circa 100 mld. $. Nokia era a noua cea mai valoroasa companie din lume, cu o valoare de 200 mld. $. Astazi, se apropie de 8 mld. $.

AOL era a 12-a companie din lume, cu o valoare de circa 200 mld. $. Oracle si Sun Microsystems aveau valori similare, de 137 mld. $ si respectiv 116 mld. $. La mai putin de zecei ani distanta in viitor, Oracle a achizitionat Sun cu 7,4 mld. $.

Yahoo era de asemenea la varful piramidei, cu o capitalizare de 100 mld. $, la finalul lui 2009. Astazi, compania valoreaza doar 18 mld. $.

Cu Apple este o cu totul alta istorie. Gigantul american valora in 1999 doar 9 mld. $, doar a zecea parte din Dell si a 60-a parte din Microsoft. Astazi, Dell valoreaza 22 mld. $, pierzand in timp 100 mld. $ in timp ce Apple a castigat 610 mld. $.

Din 26 mai 2010 pana in prezent, valoarea Apple a crescut cu 400 mld. $ in timp ce a Microsoft a evoluat cu “doar” 30 mld. de dolari.

Paine si circ cu Yahoo si Apple

O stire de saptamana trecuta ne-a impartasit secretul succesului Google: mancarea si distractia.

Cum asa? Pai, sa vedem: Marissa Mayer, fost VP la Google inca din vremea cand acesta era o firma de apartament din California a dat cioara din mana pe vrabia de pe gard. Adica a vrut sa fie ea CEO, si nu oriunde, ci tocmai la Yahoo cel cu probleme de obtinere de venituri.

Stiti celebra intrebare: daca ai fi CEO al companiei X, care ar fi prima masura pe care ai lua-o in prima zi? Ei, bine Marissa la Yahoo a zis sa fie mancare gratuita (paine) si iPhone (circ) pentru fiecare angajat. Sa mai inveseleasca putin atmosfera la batranul internetului.

Probabil ca acestea sunt niste masuri demne sa mai creasca motivatia angajatilor si sa eficientizeze munca, dar nu sunt nici pe departe suficiente sa faca dintr-o companie care scade ca valoare de aproape zece ani si care nu a facut in ultimii ani modificari de substanta, o companie precum Google, care are zeci de produse atat de apreciate. Marea diferenta intre cele doua este probabil cultura interna si felul in care sunt conduse. Sa nu uitam ca in agonia ultimilor 3 ani Yahoo a schimbat vreo 3-4 CEO.

***

O alta stire dezvaluie unul din cele mai bine pastrate secrete ale Apple: de ce produsele Apple nu se strica niciodata?

Foarte simplu: pentru ca stricat, precum si alte cuvinte nu exista in vocabularul Apple, cum aflam chiar din trainingul intern al angajatilor din Call Center/Suport, furat de cineva si dat pe site-ul gizmodo.com.

Clientul intreaba: Cum se face ca iPhone-ul meu 4S vechi de numai 8 luni moare subit dupa numai 12 ore de functionare?

Apple raspunde: Telefonul dvs nu moare, are doar o cadere de calciu si o pierdere temporara a memoriei, suferita din cauza caldurii.

Vedeti, nici o problema, caldura asta e de vina.

Stiri bine randomizate. Saptamana 10-16 iunie

Bye-bye Google. Acesta este mesajul pe care-l da Apple prin lansarea iOS 6 in toamna, cand o mare parte din funcţiile şi aplicaţiile care vor fi disponibile  nu vor mi folosi produse Google (unul dintre ele fiind Google Maps). Articolul aici.

Haseristul sef de la Microsoft Romania ne anunta cat de greu e sa recrutezi in IT, ca e competitie, ca sunt putini absolventi. Cum e competitie intre candidati, de ce n-ar fi si intre angajatori? Sa se ajunga sa-ti zica pe loc daca te iau de la primul interviu. Sa le zici: “Hotarati-va odata, ca la peste o ora am interviu cu urmatorii si s-ar putea sa fie prea tarziu pentru voi”.

Radu Georgescu, fondator Gecad, ne anunta printre altele ca este pe cale de a se crea o noua bula tehnologica in Silicon Valley, asemanatoare cu cea a dot com-urilor, dar generata in acest caz de banii castigati din listarea Facebook. Intreg articolul aici.

Sa nu ramana mai prejos in moda achizitiilor, Microsoft (global de data asta) s-a hotarat sa achizitioneze Yammer – retea de socializare destinată companiilor, la un preţ care ar putea trece de un miliard de dolari, cum aflam dintr-un alt articol din ZF.

Un articol despre intentiile de crestere ale companiei Endava, prezenta si in Romania, care vrea sa atace piata europeana non UK.

Cea de-a patra ediție a How to Web, cea mai importantă conferință de tehnologie și afaceri web din Europa de Sud-Est ( 800 de participanți și zeci de prezentatori internaționali din peste 15 țări), va avea loc în acest an la București pe 7 și 8 noiembrie. Temele ce vor fi abordate în cadrul conferinței din 2012 includ inovația prin tehnologie, dezvoltarea de afaceri și produse din domenii precum aplicațiile pentru dispozitive mobile, software-as-a-service și jocuri pe calculator, dezvoltarea afacerilor web pe piețe globale versus piețe locale, particularitățile dezvoltării afacerilor web în Europa de Est și finanțarea acestora. Mai multe aici.  Parerea mea e ca e mai mult business (marketing) decat tehnologie la evenimente de genul asta.

Controversata lege Big Brother despre obligativitatea stocarii de catre furnizori a tuturor datelor de trafic pentru 6 aluni a fost promulgata de presedinte, urmand a deveni aplicabila (sub amenintarea amenzilor de la CE). Aveti grija de-acum ce faceti pe internet. Mai multe aici.

Vestimentatie in software

Cu totii cunoastem tinuta vestimentara de afaceri, dress coduri severe impuse de companii cu principii. In software nu e asa si de multe ori, daca n-ai ceva mai business la indemana (cum ar fi o camasa calcata) e bun si un tricou asortat cu un blug. Dar nu despre tinuta vestimentara a oamenilor obisnuiti intentionez sa vorbesc in acest post, ci despre cea a unor lideri carismatici din domeniu care au facut istorie.

Puloverul lui Bill Gates

Prima celebritate care s-a remarcat printr-o tinuta lejera fata de codul vestimentar al gulerelor albe din business a fost Bill Gates. Cu camasa casual si pulover in V, facandu-l sa aduca mai mult a batranel inca de pe vremea cand nu era.

Helanca neagra a lui Steve Jobs

De la revenirea in prim plan a Apple la mijlocul anilor 2000 cu produsele multimedia, pe langa inovatia acestora s-a mai constatat un fapt: imbracamintea CEO-ului: eterna helanca neagra si blugi. E cunoscuta simplitatea vietii lui Jobs asa ca nu mai comentam.

Hanoracul domnului Facebook – Mark Zuckerberg

Cu mintea la like si share dl. Facebook n-a inteles niciodata cum sta treaba cu imbracatul. Sa participi la intalniri de afaceri importante in adidasi si hanorac poate fi ofensator pentru ceilalti, in plus, la un moment dat poti sa o patesti, riscand sa fii confundat cu baiatul de la curatenie. Pe de alta parte, e simpatic in inconstienta lui, macar prin faptul ca-i bulverseaza pe bankerii si analistii cu care are de-a face, care daca l-ar intalni in alt context poate ca ar pune bodyguarzii sa-l alunge.

Cum i-am facut pagina de FB si blogului si o sa-i cresca traficul, poate-si permite ceva mai subtire decat hanoracul, cu atat mai mult cu cat e vara. Poate acum ca ii scad actiunile, va intelege si dumnealui ca prestanta si aprecierea vin si de la haina, cum a inteles din plin urmatorul protagonist de pe lista noastra.

Costumul lui Larry Ellison

In materie de vestimentatie dl. Larry Ellison de la Oracle e deschis la orice. Adept al principiului ca haina si banii in fac pe om, nu refuza nici o haina care indeplineste urmatoarele conditii minime: costume de firma (preferabil Armani) de minim 2.000 de dolari bucata. Ca ‘mnealui se respecta.

Ca o concluzie ce-ai putea spune: pare-se ca pe nici unul din ei nu-i imbraca nici nevasta, nici designerul personal. Cu exceptia domnului Oracle pe care-l imbraca orgoliul personal.

Maimuta si iPad-ul

foto: capital

Citeam saptamana trecuta ca un grup de urangutani de la grădina zoologică din Miami folosesc în prezent tableta iPad de la Apple pentru a comunica cu îngrijitorii lor. Evenimentul nu e singular, existand mai multe astfel de situatii in lume. Stirea, cat se poate de amuzanta, lasa sa se intrevada mai mult decat experienta ingenioasa a maimutelor.

Apple (si Steve Jobs in particular) a urmarit simplitatea de utilizare ca prim obiectiv. Prin asta a reusit sa creeze produse atat de populare, care i-au facut sa se simta confortabil in utilizare pe cei mai neexperimentati in ale tehnicii dintre locuitorii planetei. Iata ca tinta lui clara a reusit sa-i creasca si mai mult cota de piata, involuntar de data asta, prin alaturarea unor animale la lista utilizatorilor. Tableta n-a fost decat un pas lateral, adresandu-se altor nevoi umane si altui target, dar e construita pe aceleasi principii de uzabilitate.

Ideea asta cu simplitatea nu-i rea si ar trebui sa o aiba mereu in minte oricine proiecteaza interfete grafice pentru sisteme software. De la un banal site, pana la sisteme integrate cu zeci de aplicatii cu diverse tipuri de interfete, pe diverse sisteme de operare. Cum se face? Sa nu asumi aprioric un anumit knowledge al utilizatorului despre tipul respectiv de aplicatii, experiente precedente. Sa te gandesti la utilizator ca la o persoana fara experienta si sa faci totul cat mai intuitiv. Bineinteles, daca exista libertatea de a influenta sau alege designul interfetei.

Totusi, faptul ca produsele Apple au ajuns sa fie folosite de maimute poate ridica niste semne de intrebare vis-a-vis de ceilalti utilizatori (oamenii). Se mai potriveste numele de smartphone? N-ar fi mai potrivit monkeyphone? Sa le zicem totusi smartphones for smart monkeys.

Imi mai vine un gand: daca Jobs avea in vedere useri maimute cand a gandit aceste device-uri? Cine stie… Intre timp, astept contraofensiva delfinilor la utilizarea produselor high tech.