Etica programatorilor milionari

Doi foşti ingineri IT de la Yahoo ar putea să câştige câteva sute de milioane de dolari, poate chiar 1-2 miliarde de dolari, însă au ales să nu o facă, scrie Business Insider.

publicitate_interzisa

Brian Acton şi Jan Koum sunt creatorii programului WhatsApp, o aplicaţie de mesagerie pentru dispozitive mobile, care câştigă tot mai mult teren în defavoarea canalelor clasice, precum Yahoo Messenger.
Acton şi Koum câştigă bani de pe urma aplicaţiei din două surse: una este o taxă 99 de cenţi pe care utilizatorii de iPhone o plătesc o singură dată, la instalare. Cea de-a doua este tot o taxă de 99 de cenţi pe care utilizatorii de Android sunt nevoiţi să o plătească după primul an de utilizare gratuită a aplicaţiei.
Conform Wall Street Journal, WhatsApp are 250 de milioane de utilizatori în fiecare lună, o cifră atrăgătoare pentru orice cumpărător de publicitate. Chiar dacă nu toţi utilizatorii sunt plătitori şi sumele nu intră integral în buzunarele celor doi – Apple şi Google adjudecându-şi un procent – se poate estima că încasările companiei care deţine WhatsApp sunt de ordinul zecilor de milioane de dolari. Luând în calcul numărul de utilizatori, veniturile din reclamă ar fi uriaşe, însă cei doi nici nu vor să audă.
Jan Koum explică într-o postare pe blogul companiei de ce nu acceptă reclamă cu un citat din romanul Fight Club, al lui Chuck Palahniuk: “Publicitatea ne-a adus în stadiul în care vânăm maşini şi haine, acceptăm joburi pe care le urâm doar ca să ne permitem porcării de care nu avem nevoie”.
“După 20 de ani la Yahoo, Brian şi cu mine nu am mai vrut să facem o altă companie care să semene cu Google sau cu cea la care lucram. Nimeni nu se trezeşte dimineaţa nerabdator să vadă ce reclame au mai apărut. Publicitatea este pur şi simplu distorsionarea esteticii, o insultă la şirul firesc al gândirii”, argumentează Koum.
Cei doi ingineri au anunţat anul trecut că au doar 30 de angajaţi, iar programarea se face în mare parte din Rusia.

Sursa: ZF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *