Baietii de la Google

Citind acum vreo cateva luni cartea “Baietii de la Google” (Inside Larry and Sergey’s Brain) de Richard Brandt am inteles ca pentru a deveni ca ei e nevoie de numai cateva conditii:

– sa fii evreu

– sa ai o copilarie dificila, preferabil intr-un fost lagar comunist din care sa emigrezi la o varsta frageda.

– sa fii de stanga/socialist (aviz amatorilor!!)

– sa fii geniu matematic cu manifestari inca din copilarie

– sa vrei sa faci afaceri “altfel” si sa “ajuti” firmele mici

– sa fii idealist, etic si foarte sfios

Domnul care a scris-o – Richard Brandt – era fascinat de acesti “baieti” pudici incat nici daca-si comandau o biografie romantata nu le iesea asa bine.

***

Trecand peste astea, din carte transpare ideea ca cei doi anteprenori sunt altfel decat majoritatea oamenilor de afaceri, chiar si a celor care activeaza in industriile IT sau Internet. Altfel nici nu ar fi reusit inotand contra curentului, cum au facut ei. Bineinteles ca n-ar fi cine sunt azi daca in faza in care erau o firma de doi-trei oameni intr-un mic apartament sau garaj (asta cu garajul e un fel de laitmotiv pentru toti care au plecat de jos) un “angel investor” nu ar fi bagat cateva sute de mii (deveniti ulterior milioane) de dolari in ei.

Ce deosebeste pe Google de alte companii din IT/Internet concurente este ca au niste mari atuuri tehnologice: motorul de cautare cu adevarat performant si “cloudul” – reteaua proprie de servere facuta inca din anii de inceput, cu mult inainte ca acest concept sa devina atat de popular. Dar pe deasupra ii are pe cei doi “baieti” care inca sunt (erau la momentul scrierii cartii 2008-2009) directorii de tehnologie, respectiv de produse ai companiei, fiind creierele a tot ceea ce ofera Google. In plus au reusit sa gaseasca un presedinte – Eric Schmidt, care desi bate spre 60 de ani reueste sa coboare la mintea celor doi – si care reuseste sa reprezinte foarte bine compania in afara. Si au reusit sa creeze si mentina o cultura organizationala “altfel”, chiar daca compania s-a transformat intr-o corporatie.

Cum ziceam la inceput, cartea insista pe cat de “altfel” sunt cei doi, ca toate produsele le-au gandit pentru a le permite si companiilor mici sa aiba acces la tehnologia de cautare, la piata de publicitate, iar mai nou la servicii online mai sofisticate (Google Apps, Docs, Drive, ..). Autorul ii prezinta ca pe niste umanisti, care fac totul spre binele nostru, nu pentru muntele de bani, intr-un mod care aproape te convinge. Cei doi par a fi niste Mesia care ne pun la dispzitie tot mai multe servicii gratuite, care indexeaza din ce in ce mai multe informatii de pe internet pentru binele nostru, urmand a-si recupera investitia din publicitate si din alte servicii cu plata.

Viziunea lor corporatista total diferita e de asemenea prezentata si felul in care au gestionat ajustarea in jos a conditiilor idealiste pe care le ofereau angajatilor atunci cand Google a devenit o organizatie globala cu zeci de mii de angajati. Google e una din putinele companii din lume (poate singura) unde inginerul (software) ocupa o pozitie privilegiata din companie, perceputa si recompensata superior fata de pozitii de marketing, vanzari.

Initiativele de digitizare a cartilor sunt un element mai putin cunoscut despre Google – acesta avand de multi ani preocupari in zona asta si reusind sa creeze o biblioteca digitala de milioane de titluri, iscand discutii complexe de copyright in SUA si nu numai.

Evident ca accesul gratuit la toate aceste servicii ale Google are si un efect lateral: stocarea informatiilor personale si a istoricului cautarilor. Pe principiul “orice urma ai lasat poate fi folosita impotriva ta”, securitatea si confidentialitatea datelor ca urmare a utilizarii serviciilor este pusa la indoiala de multe ONG-uri sau ziaristi de pretutindeni.

La nivelul la care s-a extins, Google are agreementuri cu guvernele anumitor tari care limiteaza libertatea de informare in ceea ce priveste cenzurarea rezultatelor de cautare (China de exemplu). De aici pana la a furniza acces guvernelor la datele colectate nu mai e mult, chiar daca idealismul si misiunea fondatorilor este de a furniza servicii de calitate utilizatorilor finali si clientilor de publicitate. In contextul acesta, compania cu intentii declarate bune poate fi folosita pentru a servi intereselor “de siguranta nationala”, dar percepute rele, in totala contradictie cu idealismul si umanismul fondatorilor companiei.

Ramane de vazut cum va evolua Google in 5-10 ani (nimic nu e vesnic in lumea tehnologiei – nici macar Microsoft 😉 ). Desi, la felul in care s-a infipt, in diverse industrii (internet, publicitate, platforme si aplicatii mobile, telecom, mai nou banking – prin carduri de credit) ne face sa credem ca va avea inca o mare dezvoltare.

Asta daca nu-l convinge cineva intre timp sa devina noul securist al planetei 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *