Pentru cat ti-ai vinde un prieten? (Despre referral policies)

Cu totii stim cat de greu este pentru companii sa gaseasca angajati buni. E concurenta mare inte companii pe oameni, specificitate mare a joburilor, efort mare de filtrare a candidatilor si nu in ultimul rand gasirea unui candidat bun costa compania. Astfel, pentru a sari peste o parte din aceste impedimente, companiile apeleaza la recomandari din partea angajatilor. Astfel de proceduri se poarta si in domeniul IT – in fond e unul dintre cele mai competitive. Recomandarea in unele situatii ofera o garantie suplimentara si pentru candidat, mai ales in cazul in care e recomandat de un angajat serios.

Totusi, treaba asta cu recomandarile are ceva murdar la mijloc, in sensul ca se face o intermediere intre candidati si companii de catre angajati, in care nu se baga chiar toata lumea. Pentru ca nu multi angajati sunt dispusi sa intre in acest joc, si nu pentru orice companie, firmele mari au introdus recompense financiare. Cateva sute de euro, in functie companie, de senioritatea recrutatului, de raritatea omului pe piata. Conceptul se numeste referral policy.

In acest context – al recompensei banesti- problema moralitatii devine si mai mare. Mereu lumea te intreaba despre munca si atmosfera la firma ta.
– Cum e la tine la firma?
– Ok / merge / excelent / nu prea bine – pot fi cateva categorii de raspunsuri, insotite de cateva justificari.
Caz in care el isi adauga/compune parerea ta la impresia pe care o are despre firma.

Dar in cazul in care respectivul iti cere sa-l recomanzi pe un job pentru care este eligibil, sau mai ales, motivat fiind de recompensa financiara, cand apare o pozitie te oferi tu voluntar sa-l recomanzi, atunci pe undeva devii putin implicat/partas la alegerea si chiar la decizia lui.
– Auzi, a aparut un job nou la noi, in alt departament, nu stiu exact ce se va face, dar daca-ti trimit eu CV-ul esti pe jumatate angajat.

Satisfactia la locul de munca se poate eroda cu vremea. Contextele se schimba si ce era favorabil la un moment dat devine nefavorabil. Cateodata ce ti s-a povestit inainte de cunoscuti, HR, manageri nu se potriveste cu ce ai gasit in firma, chiar inca din primele zile. In fond un set de interviuri pentru un job inseamna o negociere, care cuprinde si o mica (supra)licitare de ambele parti: a candidatului si a companiei. Dar toate aceste aspecte risca sa fie ignorate ulterior de un angajat prin recomandare, care retine doar ca tu l-ai recomandat si i-ai recomandat jobul.

Eu personal m-am ferit intotdeauna sa recomand pe cineva, sa nu ajung mai tarziu sa fiu acuzat tacit de respectivul pentru insatisfactiile lui la acel job. Pana una alta, daca ai o retea de amici dornici sa-si schimbe jobul, si nu-ti faci prea multe procese de consiinta pentru chestia asta, poti face niste bani buni. Asta daca nu supralicitezi tu conditiile si calitatea muncii la jobul tau, si prietenii tai nu o taie cu prima ocazie – caz in care pata e si putin pe obrazul tau.

0 thoughts on “Pentru cat ti-ai vinde un prieten? (Despre referral policies)”

  1. Fata mea a fost angajata acum peste 3 ani intr-o companie IT din Eu si a facut fata. Munca multa , dar si respect. Nu a recomandat pe nimeni, dar datorita calitatilor ei cei de la PR au angajati inca doi romani si compania a pus-o pe ea ca sa le ia interviu. Basescu a pierdut trei oameni de calitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *