Strategia Microsoft pentru aplicaţiile pe Windows Phone – preluare

Citez dintr-un articol din ZF legat de aplicatiile windows mobile, de care am mai vorbit. Nu stiu de ce, dar am un feeling ca Microsoft (si Nokia) vor juca o carte castigatoare cu Windows Mobile – un semn este deja publicitatea sustinuta si sprijinul presei de specialitate.

Subsidiara locală a companiei Microsoft va investi în acest an peste 250.000 de dolari pentru a sprijini comunitatea locală de dezvoltatori să adopte şi să lanseze aplicaţii şi servicii pentru platforma Windows Phone, a declarat pentru ZF Petru Jucovschi – Developer Evangelist în cadrul Microsoft, care va detalia în această săptămână planurile gigantului software în această direcţie în cadrul evenimentului ZF Mobilio-Apps & Business Forum, care va avea loc pe 24 şi 25 aprilie în Bucureşti.

Investiţia Microsoft în dezvoltarea ecosistemului Windows Phone în România a fost realizată atât prin realizarea unor traininguri, cât şi prin granturi şi alte iniţiative – iar aceste activităţi vor continua pentru a stimula dezvoltatorii locali să lanseze aplicaţii pentru telefoanele inteligente cu Windows, spune Jucovschi.

Spre exemplu, chiar dacă magazinul de aplicaţii pentru smartphone-uri al Microsoft – Windows Phone Marketplace nu este deschis direct încă dezvoltatorilor din România (tocmai a fost deschis pentru utilizatori), compania îi sprijină pe developerii din România să publice prin intermediul Appa Market, o companie afiliată programului Global Publisher.

Dezvoltatorii români de soft sunt interesaţi să dezvolte aplicaţii pentru platforma Microsoft, spune Jucovschi. “Stilul Metro creat de Microsoft pentru interfaţa utilizator este apreciat de designeri pentru simplitate şi accentul pe care îl pune pe conţinut.”

Articolul integral aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *